Despre mine

Fotografia mea
Imi plac cartile vechi si mirosul lor, bibliotecile mari si pline de carti care asteapta sa fie descoperite, gargaritele, fluturii colorati, florile, caii, culorile colorate, zambetele si mai ales oamenii veseli pentru ca asa sunt si eu, cerceii mari si mici, Breezer-ul cu aroma de pepene rosu vara si iarna...iarna vinul fiert cu piper, scortisoara si mar, parfumul Addict, esarfele, rochiile, marea si frape-ul a la Bibi, apusul soarelui in mare, cerul luminat de mii de stele din noptile de vara de la Vadu, muzica, filmele de groaza, fotografiile,lumanarile parfumate si esentele tari, mirosurile care-mi trezesc amintiri despre oameni si locuri si orice este cu vanilie sau miroase a vanilie si multe multe altele...

joi, 28 iulie 2011

Dor de ai mei!

Vorbesc acum cu cei care sunt departe de parinti. Ati avut vreodata o revelatie asa...cand aveti vreo problema sau cand nu va simtiti bine si va dati seama cat de mult va ajuta sa vorbiti cu parintii vostri, sa auziti o voce la celalalt capat "al firului"(imaginar fir bineinteles) care va da sfaturi si va spune sau va da de inteles cat de mult va iubeste? O voce pe care o stii de cand ai fost tu mic mic de tot si intotdeauna ti-a vrut binele si a vegheata asupra ta de la prima suflare si de la primul contact cu lumea din jur. Ei da ei sunt parintii nostri....

De fiecare data cand ma duc acasa ma duc plina de nervi ca tre sa merg cu trenul, ca fac 500 de ore pana acasa ca trenurile astea nu ajung niciodata la timp....si cand ajung acasa si ma imbratiseaza ai mei si ma pupa...parca imi trec toate...Si cand vine timpul sa plec..plec cu inima cat un purice...si in taxi tot timpul ma trezesc cu o lacrima in coltul ochiului cu gandul la ai mei si la faptul ca sunt departe de ei...dar stiu ca n-as putea sa ma intorc acasa, sa raman acolo si totusi parerile de rau exista de fiecare data cand in spatele meu se inchide usa apartamentului unde am fost crescuta.

Azi e ziua mamei mele si am sunat-o sa-i spun "La multi ani, mami!" si am simti din vocea ei cat e de fericita ca fata ei isi aduce aminte de ziua ei si o suna sa-i ureze toate cele bune....exact asa cum fata ei e fericita cand o suna mama de ziua ei si-i spune "La multi ani!".

Nu stiu daca ceva din ce am scris mai sus are sens...dar e o descarcare de emotii asa.

Multumesc mami si tati!

vineri, 4 februarie 2011

CONCURS "LOVE STORY"

Dragii mei,


SharpSooterS Photography organizeaza un concurs si avand in vedere ca ne aflam in luna februarie, luna marcata de doua sarbatori importante pentru o relatie, "Sf Valentin" si "Dragobetele" te invitam sa postezi pe pagina de facebook SharpShooters Photography o fotografie cu tine si persoana iubita care sa ilustreze un moment inedit din relatia voastra.


Mai multe detalii despre concurs aveti aici: 



Va asteptam pe pagina noastra de Facebook cu fotografiile voastre si cateva cuvinte despre voi:


Succes tuturor!

miercuri, 13 octombrie 2010

Prima oara pe Transfagarasan

Da...la 27 de ani am reusit si eu sa ajung pe magnificul Transfagarasan. Stiu! Stiu! Cam tarziu! Ruuuussssiniiiiicaaaaaaaa! Important este ca am ajuns si e mai bine mai tarziu decat niciodata, nu?

Frumos pe Transfagarasan! Ce m-a uimit pe mine cel mai mult este schimbarea napraznica a vremii si contrastul dintre soare, cald, zapada, frig, ceata...Inainte de sigurul tunel din Europa neiluminat vremea este minunata, soarele te mangaie cu razele lui calde, adie usor vantul dar nimic deranjant, numai bine de plimbarica, ajungi la tunel, intri in tunel si te chinui sa nu dai in 15 mii de gropi si sa vezi ce naiba e in fata ta si iata iesi din tunel...si ce te asteapta?!?Ceata, friiiiiggg, da friiiig rau, rauuuu de tot...noroc ca aveam la mine bocancii de iarna si fesul pentru ca in prealabil facusem un studiu asa in ceea ce priveste vremea pe acolo si naravurile ei.

Am vizualizat live pe camera de pe Transfagarasan, ceata, am verificat accuweather.com vazut frig 7 grade..uuu f frig...pus in masina bocanci, geaca groasa, fes d'astea de iarna asa. Geaca era in valiza, valiza care era la pensiunea unde ne cazasem ca plecasem ca niste floricele stiind totusi ca acolo e frig...dar deh...ata ete....repet noroc de bocanci si fes.

Va las sa va delectati cu niste fotografii.

























Stay tuned for next episode! Byeee!

luni, 11 octombrie 2010

Ce am facut de ziua mea...(3 iunie 2010)

De ziua mea am fost la mare...nici nu se putea altfel. De anul trecut am decis ca ziua mea de nastere sa o petrec la mare! Unde am fost...am fost in Vama Veche...ca de obicei. 

Acum o sa-mi spuneti ca Vama nu mai e ce a fost si e plina ochi de pitzi, masini scumpe, manelisti, asfalt, hoteluri etc si ca preturile sunt mari si atmosfera nu mai e cea de odinioara. Asta cam asa este...va dau dreptate si totusi in iunie Vama este solitara, nu este plina de oameni, plaja este goala...numeri oamenii pe degete. Este frumoasa! Este asa cum trebuie sa fie! Si in plus unde altundeva sa mergem? La Mamaia, in Eforie, la Mangalia?!?! Mai bine nu! La Corbu si la Vadu nu mai ai voie sa campezi deci s-a dus si cu plajele salbatice, apa limpede si curata din Romania! Si totusi de ziua mea e frumos in Vama pentru ca e goala.































Stay tuned for next episode! :))

Ups...

Da stiu stiu sunt un om rau, n-am mai scris nimic de ceva vreme. Ei bine n-am mai scris pentru ca nu prea am stat pe acasa.
Criza, criza! Criza, criza! Si totusi am fost plecata in fiecare weekend al acestei minunate veri, vara care a trecut atat de repede si de care deja mi-e tare dor!
A fost un an bun si asta...tare ma bucur ca am profitat de fiecare bucatica de timp liber pe care am avut-o si am plecat prin tara, mai mult cu cortul in spinare dar a fost bine si asa, cu toate ca spre sfarsitul verii mi se cam luase un pic :)).
Va las sa vedeti, cititi in urmatoarele posturi cam pe unde am fost.
Ah si sa nu uit vara asta a fost plina de chestii pe care le-am facut/vazut first time in my life.

Enjoy!

luni, 19 iulie 2010

Corbu...

Corbu...a fost o destinatie de vis, o bucata de paradis, plaja cat vezi cu ochii, nu vile, nu restaurante, nu baruri....doar tu si plaja, apa calda si limpede, liniste...atat de liniste incat iti poti auzi gandurile, un cer minunat care te lasa fara suflu...stele cazatoare, chestii fosforescente in apa...noptea e un intreg spectacol si totusi ceva a reusit sa strice si acest vis...aglomeratie si manele...asta am gasit in ultima excursie la Corbu.

Si totusi am reusit sa surprind frumusetea acestui loc in cateva fotografii. Enjoy!

luni, 5 iulie 2010

Nice start!

Hahaha!
Saptamana trecuta a fost o licitatie de fotografii la servici si doua dintre fotografiile mele au fost castigatoare si am primit si premiul pentru cel mai apreciat fotograf :D.

Iata fotografiile:


luni, 31 mai 2010

Regasire

De ce "regasire"? Pentru ca weekendul asta ne-am regasit unul pe celalalt...asa cum am fost noi candva, asa cum eram cand ne placea mult sa fim impreuna si profitam de fiecare ocazie, asa ca atunci cand credeam ca suntem doar noi doi si vom trai fericiti, asa ca atunci cand realizasem ca ceea ce ne dorim este real si nu este doar o plasmuire a imaginatiei noastre...asa ca atunci cand ne-am indragostit unul de celalalt.

Weekendul asta am gasit din nou raspunsul la intrebarea "De ce am facut alegerea asta atunci? De ce? De ce?". A fost ca o regasire de sine(asta dupa multa vreme de umblat in bezna...si s-a facut lumina din nou)...am facut alegerea respectiva pentru ca EL ma facea sa ma simt dorita, iubita, cea mai frumoasa femeie de pe pamant, chiar daca nu sunt asa, chiar daca nu sunt perfecta cum nimeni nu este, chiar daca dimineata sunt morocanoasa, chiar daca am cearcane, chiar daca nu am greutatea perfecta, chiar daca nu am formele perfecte, chiar daca..., chiar daca..., chiar daca...si lista poate continua...dar radem mult impreuna, ne simtim bine unul cu celalalt...suntem frumosi impreuna.

Weekendul asta am stat si ne-am mangaiat reciproc...ne-am lins ranile...rani pricinuite tot de noi in batalia asta zilnica pe care o ducem cu noi insine, cu lumea din jurul nostru, cu lipsurile pe care le avem, cu regretele noastre, cu incertitudinile noastre, cu ideile noastre preconcepute sau nu.

Sambata ne-am inchis in casa, am refuzat sa avem contact cu lumea exterioara, am fost doar noi, doar noi doi si atat...noi si dragostea noastra, noi si corpurile noastre, noi si emotiile noastre, noi, noi, noi si atat. A fost frumos...

sâmbătă, 15 mai 2010

Bug!

Cum poti sa gasesti motive de cearta in orice chestie? Cred ca este un bug din sistem...trebuie resoftat!

Ea: "Nu mai trage de mine ca de plastinilia!"
El: Pleaca nervos de langa ea si se duce la calculator, bolborosind: "Da pai sa stam asa unu langa altul si sa nu facem nimic!"(a se intelege a nu trage de ea ca si cum ar fi facuta din elastic)
Ea: "Ce o fi atat de greu de inteles sa nu mai tragi de mine ca de plasitilina?!"
El: ...(tacere)

Sunet de brichete care aprind tigari si uite cum o zi de sambata se duce dracului pentru ca asa gandeste un anume el, asta dupa nenumarate discutii pe tema asta.

NU SUNT FACUTA DIN PLASTILINA! INTELEGE!

miercuri, 28 aprilie 2010

Confuzie, regrete, stare depresiva...

De ce uneori luam niste decizii pe care nu le analizam pe termen lung? Eh pentru ca asa suntem noi(unii dintre noi) si simtim nevoia sa facem tot sub impulsul momentului.

Astazi este una dintre acele zile in care stau si ma gandesc la viata mea. Cand eram la ai mei acasa si in teribilismul varstei imi ziceam ca o sa-mi traiesc viata fara regrete si intr-adevar atunci nu aveam regrete si imi traiam viata exact asa cum vroiam, eram toata ziua cu prietenii mei, nu faceam decat ceea ce-mi placea, am trait povesti de dragoste frumoase(din alea de liceu asa cand toti eram, parca, mai romantici, mai calzi, mai visatori, mai frumosi) si n-am regretat nimic...imi e dor de vremurile alea si tot timpul cand ma intalnesc cu prietenele mele la Galati(asta se intampla de Paste si de Craciun si pe la vreun eveniment de genul nunta, botez etc) ne aducem aminte "amintiri" si parca suntem din nou aceasi copii.

Azi stau si ma gandesc unde am fost si un am ajuns, ce-am avut si ce-am pierdut si nu legat numai de viata sentimentala ci si de viata profesionala.
Cunosc oameni care traiesc un inceput frumos al unei povesti de dragoste, profesional sunt realizati.
Asa a fost si inceptul povestii mele de dragoste frumos, fulgerator, tumultos, un inceput care-ti dadea fiori pe sira spinarii...si totusi ne-am pierdut undeva pe drum si nu ne mai putem regasi si nu inteleg de ce...Imi doresc din nou o poveste de dragoste ca cele din liceu cand inca esti pur, nu est intinat de toate draciile din viata asta idioata.

Profesional nu pot spune ca nu am facut niste pasi importanti in cariera, am evoluat ierarhic, am reusit sa fac putina ordine in haosul din interiorul echipei, am reluat legatura rupta intre doua departamente si totusi de ce sunt nemultumita?! Probabil pentru ca nu e domeniul ideal...eu am fost si sunt o fire visatoare, vreau sa fac ceva artistic, si prin artistic nu ma refer la faptul ca vreau sa ajung vedeta de televiziune, nici macar sa lucrez in televiziune nu as vrea...mi-as dori sa ies din anonimat si sa las ceva in urma...ceva care sa poata fi vazut de o lume intreaga...Eh dar pana atunci dragilor...mai e cale lunga :D...nu e un drum inchis, ci doar ca nu gasesc poteca ce ma poate duce acolo e inca in ceata :))...poate niste raze infrarosii m-ar ajuta sa-l gasesc.

Ramane in continuare speranta ca intr-o zi voi gasi resursele financaiare, sociale, morale sa fac ceea ce visez sa fac. Cu cat ai un vis pe care il alimentezi el se transforma intr-o dorinta si dorinta aceea trebuie sa devina realitate.

marți, 20 aprilie 2010

Primul pas...

Pe 7 aprilie am inceput cursul de fotografie.
Ieri a fost a treia sesiune de curs, nu stiu cum sa-i zic altfel pentru ca in fiecare luni facem doua module de curs deci ar fi o sesiune :D.
Am inceput cu istoria fotografiei si evolutia tehnicii fotografice, am continuat cu ceea ce vede ochiul, cu ceea ce transmite si in final ce se intampla in creierasul nostru si cum vedem in culori :D, culori care de fapt nu exista ci totul se intampla in capul nostru, prin intermediul creierului care face tot felul de asocieri si "vede" lucruri. Am vorbit despre spectrul de culori RGB(red, green, blue) si despre spectrul CMYK(cyan, magenta, yellow, black)....foarte interesant :D.


Ieri am vorbit despre negative, developare, digital etc. Am zis ca vom face concurs cu aparatele SMENA :))) cred ca sunt putini cei care nu au avut, vazut, auzit de SMENA. SMENA 8M a fost primul aparat de fotografiat pe care am pus mana. Era fascinant! Il mai am si acum, e la ai mei acasa dar promit ca o sa-l aduc la mine si sa-l pastrez ca piesa de decor...sau poate sa-i mai anim spiritul cu un film si cateva cadre si sa-mi bag nasul, putin de tot, in ceea ce inseamna developare asta daca gasesc un profesionist binevoitor sa-mi arate pentru ca n-as vrea sa-mi parlesc degetele cu cine stie ce solventi si alte d'astea.

Ahhh! Si uite asa lunea, din cea mai urata zi a saptamanii s-a transformat in cea mai frumoasa zi a saptamanii! Abia astept orele urmatoare de curs, abia astept sa facem si orele de practica...ufff... si dupa examen :D

marți, 6 aprilie 2010

Fotografia in pasi de tango

Dap si exact cum va spuneam in post-ul trecut....din pacate nu am luat bursa...dar mergem mai departe...asta a fost eseul meu pentru bursa...nu pot sa ma plang a fost al treilea din 16 deci totusi ma pricep si la scris :D.


Cred ca am cochetat cu fotografia de cand am descoperit un Smena 8M la tata si m-a invatat sa-l manuiesc. Am fost fascinata de setarile acelui aparat, curiozitatea a fost si este unul dintre atu-urile mele, totul se facea manul…trebuia sa intuiesti distanta fata de subiect, sa fixezi ISO in functie de conditiile meteo, iar pentru un copil era si un exercitiu bun de imaginatie si satisfacea si curiozitatea. Ah si flash-ul acela atasabil care tot timpul ma speria pentru ca facea ca un bec ars. Inca mai am aparatul acasa, insa acum tehnica a evoluat, la fel si nevoile noastre, iar el ramane o piesa de decor, dar care are o incarcatura sentimentala mare pentru mine...imi aduce aminte de primii pasi indreptati spre fotografie. Ce efect au asupra noastra actiunile intreprinse in copilarie!

Pentru o perioada de timp nu am avut un aparat foto, ma multumeam doar sa admir fotografiile altora. Mi-am cumparat primul meu aparat compact in momentul in care am avut un job mai bun si mi-am permis efortul financiar si de atunci a inceput nebunia. Fotografii reusite, fotografii nereusite, mii de cadre trase, dezamagire, apreciere, jocul timid cu editiile free ale Photoshopului sau cu programul din kit-ul aparatului si iata, pas cu pas, pasiunea mea capata forma, creste si are nevoie de informatii, de educatie, de timp si resurse exact ca un copil si iti da inapoi inzecit, este la fel ca zambetul unui copil care-ti bucura ziua, sau ca un fluture colorat care se aseaza pe umarul tau.

Am trecut apoi la urmatorul pas firesc si anume achizitionarea unui aparat DSLR, care chiar daca nu este unul dintre cele mai bune, este al meu si il iubesc si incerc sa-I invat toate functiile, incerc sa-i folosesc la capacitate maxima toate plusurile, iar minusurile le accepst si incerc sa le minimalizez consecintele. E unul dintre prietenii mei cei mai buni, cu el ma cert, cu el ma impac!

Relatia mea cu fotografia…relatia mea cu o fotografia este ca un tango…dorinta, pasiune, instinct, gelozie, tristete, indoiala, dezamagire, iubire… 
De ce fotografia si nu alta modalitate de exprimare artistica? Pentru ca la pictat nu am talent, nu sunt capabila sa manuiesc pensula astfel incat sa iasa ceva frumos, despre muzica mai bine nu discutam, la scris nu am talent…insa prin fotografie am vazut ca-mi pot exprima sentimentele, trairile, starile de spirit, am vazut ca pot imortaliza clipe, momente, peisaje, oameni, animale, am sesizat ca fotografia imi mangaie simturile, am vazut ca din mana, inima, ochiul meu si cel al aparatului iese ceva frumos. O fotografie iti poate transmite tristete, bucurie, iti poate transmite un miros, un gand, iti poate aduce aminte de anumite intamplari...iti poate oferi ceea ce poate o poezie nu-ti ofera pentru ca, poate, nu o intelegi…dar o fotografie iti “spune” multe, vezi, simti, imaginatia isi face loc in gandurile tale…

Lucrand in domeniul bancar, un domeniu, strict din punct de vedere reguli, norme, proceduri, un domeniu unde imaginatia cu greu isi gaseste locul si poate ca fiind in zodia Gemenilor, o zodie duala, simt nevoia de exprimare prin imaginatie, simt nevoia de exprimare artistica si fotografia este raspunsul meu la aceasta problema. Pot afirma ca fotografie este un raspuns la o frustrare interioara, dar uite ca tot raul spre bine.

Aspiatiile legate de aceasta arta…Mi-as dori ca si la noi fotografia sa se dezvolte ca arta, nu doar ca fotografie de tabloid, vulgaritati, fotografie la comanda pentru a prinde pe mai stiu eu cine in diverse ipostaze jenante sau nu…As vrea ca fotografia sa-si reia locul de arta si la noi in tara!

Planurile mele de viitor…planurile mele de viitor sunt unele marete. Intotdeauna i-am admirat pe cei care-si publica fotografiile la National Geographic, i-am invidiat pentru locurile minunate pe care le-au captat in fotografii si datorita lor multi dintre noi pot vedea ceea ce au simtit ei, ce au trait ei, pot simti intensitatea si unicitatea locurilor. Ador talentul si fotografiile lui Bruno Mercier, transmit multe chiar daca toate sunt alb negru si sunt simple garduri, simple ziduri, simpli copaci. Toate fotografiile lui au o anume magie si iti pun imaginatia la incercare.
Acestia sunt oamenii pe care ii invidiez, le invidiez si in acelasi timp le admir fotografiile si talentul si sper sa mi se ofere sansa de a lucra ca fotograf si de a atinge, in termeni de performanta artistica, macar un sfert din ceea ce ne ofera ei zi de zi. Mi-ar placea tare mult sa lucrez cu fotografia de peisaj sau cu fotografia de moda, pictoriale. As indrazni prea mult sa visez sa lucrez alaturi de ei…dar, totusi, fara vise, nu poti alimenta imaginatia, nu poti oferi combustibilul necesar indeplinirii dorintelor. Indraznesc sa visez!

De ce vreau aceasta bursa? Pentru ca, un ajutor financiar considerabil mi-ar mari sansele de a-mi indeplini visul de a deveni un fotograf profesionist, mi-ar oferi o sansa, o oportunitate, mi-ar oferi acel prilej de a incepe sa impletesc itele spre indeplinirea visului. Ar fi un ajutor financiar care ar conta enorm si care sigur mi-ar consolida increderea, m-ar motiva mai mult si mi-ar netezi drumul spre urmatorul pas…cursul de avansati de la aceeasi scoala “Scoala Freelancer”. De asemenea, talentul nu pot spune ca-mi lipseste, fotografiile mele au fost admirate atat de oameni simpli, fara cunostinte consolidate in fotografie, atat de oameni pretentiosi care stiu ceea ce-si doresc sa vada intr-o fotografie, atat de oameni care aveau pregatire fotografica in spate…poate nu toate au iesit asa cum ar fi trebuit dar macar am increderea ca un strop de talent exista in mine. Entuziasm, daruire, ambitie sunt din plin si daca nu sunt intr-o anumita clipa, in urmatoarea se vor gasi cu siguranta resurse…ma cunosc destul de bine si stiu ca nu sunt genul de om care sa cedeze la primul hop. Imi doresc doar sansa de a trece mai departe de stadiul de fotograf amator.

Si totusi 1000 de cuvinte, uneori, nu pot spune la fel de multe ca o fotografie si in acelasi timp 1000 de cuvinte, uneori, nu sunt de ajuns pentru a vorbi despre fotografie. 

miercuri, 31 martie 2010

In sfarsit fac ceva pentru mine :)

Dap! M-am hotarat in sfarsit sa urmez niste cursuri de fotografie!

Eu reactionez sub forta impulsului si cand am vazut anuntul Scolii de Fotografie Freelancer a lui Dan Besliu am decis subit sa trimit un mail si sa intreb mai multe despre ce, cum, cand, unde si in ce conditii. Am zis asta e! Pana sa vad anuntul acesta am tot citit despre cursuri, scoli de arte, am tot cautat cursuri si alte d'astea...dar parca nimic nu mi-a spus aici trebuie sa mergi, merita! Si iata cum m-am aflat in fata faptului implinit!

In schimb, dupa acest impuls, au venit intrebarile de unde scot eu bani de cursuri...pentru unii poate nu inseamna mult costul acela...dar credeti-ma ca pentru mine inseamna si iata ca tot facandu-mi probleme si probleme cum fac si de unde fac rost de bani...intru din nou pe site si vad ca exista un concurs pentru 2 burse una oferita de Fotomagazin si una oferita de Badorgood. Bun...citit, trimis cv, primit raspuns ca sunt inscrisa la concurs, gandit eseu vreo cateva zile ca sa spun eu tot ce simt despre si in legatura cu fotografia, planuri de viitor etc, scris eseu pe forum Fotomagazin, asteptat raspuns cu castigatorii bursei. Si intru eu pe site-uri sa vad cine si ce a mai scris si ma enervez ingrozitor...s-a prelungit perioada de postare a eseurilor pentru ca unii au uitat sau n-au avut timp sa scrie eseul sau s-au trezit prea tarziu din dormitare si visare...Pai papucccciii asta e un concurs pentru o bursa...daca atat de mult te intereseaza incat sa nu intelegi ca are un deadline si atunci se spune stop inseamna ca nu te intereseaza indeajuns de mult! Stiu ca trebuie sa oferim o sansa tuturor, dar totusi e un concurs si se presupune ca fotografia e un lucru important in viata ta in general si pentru tine in special! N-ai postat pana cand trebuia adio si la gara mi se pare mai mult decat fairplay, fiind vorba de un concurs!
Dar, ma rog, e doar ceea ce gandesc eu! Acum astept rezultatul!
N-am castigat niciodata nimic in viata mea, am muncit pentru tot ce am realizat pana acum...dar cine stie poate imi vine si mie randul!
Tineti-mi pumnii!

joi, 25 februarie 2010

VREAU SA VINA VARA!


Gata! Imi ajunge! M-am enervat! Vreau sa vina vara! Sa vad marea! Sa vad culori! Sa fie veselie!

Iarna toata lumea e mohorata, la fel ca si vremea, nimic nu e colorat(cel putin in Bucuresti vezi doar o culoare, culoarea malului care se creaza imediat cum incepe sa se topeasca putin zapada).

Vreau sa port rochii colorate, sa-mi port balerinii colorati, gentutele colorate! Vreau la mare, sa ascult valurile, sa simt nisipul fierbinte sub talpi, sa ma mangaie apa marii, sa ma sperie pescarusii tampiti(nu-mi plac pescarusii mai ales atunci cand se tanguie...zici ca suntem in filmele de groaza...ciudat e ca filmele de groaza imi plac :D), sa adun scoici, sa savurez un Bacardi Breezer cu pepene rosu si multe multe altele!

joi, 18 februarie 2010

Nesimtirea in toata "frumusetea" ei!

Am ajuns la concluzia ca in Bucuresti nesimtirea e la cote maxime si ni se arata in toata "splendoarea" ei.

De cate ori nu v-ati lovit la metrou de oameni care efectiv se suiau pe voi ca sa ocupe un loc pe scaun sau sa iasa primii din metrou sau sa ajunga primii la scara?
De cate ori nu vi s-a intamplat sa fiti stropiti de un nesimtit trecand in viteza pe langa o balta, asta dupa o zi de ploaie in Bucuresti?
Si acum, colac peste pupaza, cand ninge in Bucuresti nici macar nu ai pe unde sa circuli pentru ca totul este blocat de mormane de zapada.
Ca sa nu mai vorbim de zilele cand ploua, sistemul vechi de canalizare neputand asigura eliminarea apei baltile sunt ca la ele acasa si atunci tu, ca cetatean al acestei minunate metropole, dai un test de rabdare, de abilitati fizice, de mentinere a echilibrului ca sa mai salvezi un pic pantofii, cizmele pe care ai dat niste bani, bani pe care ii castigi cu chiu cu vai.

Acum o saptamana m-am dus si eu la cosmetica ca tot omul, de fapt ca toata femeia :D, merg la un salon de pe langa caminele Moxa, cobor de obicei la Victoriei din metrou si o iau pe jos. In mod normal si daca trotuarele ar fi fost curatate as fi facut maxim 10 minute, mers lejer. Ei da de unde, trotuarele de pe Calea Victoriei nu numai ca nu erau curatate dar erau ceva de genul, balta, gheata, morman de zapada, balta, gheata, morman de zapada etc. Faceti un exercitiu de imaginatie si inchipuiti-va cum arata :))))....acum rad dar credeti-ma ca atunci injuram de mama focului(in gand bineinteles). Pe langa faptul ca am parcurs acest traseu in dublul timpului optim, am transpirat mai rau decat la jumatate de ora de aerobic combinat cu ridicare de greutati, incercand sa sar peste balti, sa-mi mentin echilibrul pe gheata si sa escaladez mormanele de zapada hop top au mai trecut si doi nesimtiti, da dopi nesimtiti de care vorbeam mai sus, da da cei cu masina prin balta....Ahhhhhhhh! Da si dupa cosmetica inapoi la metrou la Victoriei, acelasi exercitiu, dar de data asta parca un pic mai relaxata :D si fara cei doi nesimtiti. Sa privim partea buna a lucrurilor, nu? Am facut miscare in aer liber ceea ce ajuta la oxigenarea organismului, a creierului, la o conditie fizica mai buna...pacat ca poluarea din Bucuresti nu prea ne ajuta la capitolul asta...cred ca e mai safe sa faci miscare in casa :)))

Cam atat...Calm, rabdare si bun simt asta ne trebuie!
Zi usoara tuturor!

vineri, 5 februarie 2010

Design your self...

Dragilor, am citit, ieri, pe nerasuflate, o carte foarte, foarte interesanta si colorata in culori colorate asa cum imi plac mie culorile. Culori! Culori! Culori! :)))) Se numeste "Design your self(Regandeste modul in care traiesti, iubesti, muncesti si te joci)" si este scrisa de Karim Rashid. 


Cartea se citeste foarte usor tocmai datorita faptului ca este scrisa in culori, culori puternice, culori disco. In ea, Karim, vorbeste de lucruri si actiuni pe care ar trebui sa le facem ca sa ne luam destinul in propriile maini. Spune el ca si in viata de zi cu zi putem aplica tot ceea ce inseamna design. Explica el mai multe pe larg in carte, v-o recomand cu caldura.
Vorbeste despre culori si forme pe care le asociaza ideilor si opiniilor despre viata, moarte, iubire, munca, joaca si nu in ultimul rand sex. Vorbeste despre individ, despre individualizarea fiecaruia dintre noi, despre independenta care ar trebui sa ne-o creem si blameaza spiritul de turma la care suntem supusi zilnic(asta doar pentru ca ne lasam prada reclamelor de tot felul, corpurilor perfecte afisate in poze si reviste, hainelor de firma etc).

Culorile fac parte din viata mea zilnica, eu port culori, gandesc in culori. Culorile ma fac sa ma simt bine. Port mov, roz, galben, portocaliu, rosu, albastru, bleo indiferent de anotimp....n-as putea sa traiesc fara culori si ma bucur ca mai vad si alti oameni ca mine, ar fi tare monoton daca toata lumea s-ar imbraca toamna si iarna numai in gri, maro, negru, kaki si tot asa. E bine ca exista oameni carora le plac culorile.

Casa mea as vrea sa fie in culori tari, nu suport liniaritatea si culorile care nu spun nimic, nu suport casele care au peste tot aceeasi culoare sau intra in acelasi tipar. Eu spre exemplu as vrea sa am un perete mov(mov nu lila) in dreptul caruia sa pun o canapea rosie pe care sa fie aruncata la intamplare o patura tesuta in multe culori(galben, portocaliu, mov, rosu, verde, albastru) si la picioarele canapelei sa am un covoras dintr-un material foarte moale, neaparat oval sau rotund, tot rosu :D. Imi plac culorile tari pe care femeile de origine spaniola, portugheza le poarta, in tot felul de combinatii, imi transmit pasiune, iesire din banal, putere, curaj. As vrea sa ma perdele portocalii, bucataria sa fie verde cu galben, baia sa fie albastra cu bleo sa inspire mare, soare, liniste.

Ah! Casa mea ar trebui sa suporte atatea culori... :)))) dar ce frumoasa ar fi si da totul ar fi fara colturi, exact asa cum spune si Karim in carte, sa existe fluenta, sa te imbie la relaxare, liniste si altele :D. Imi imaginez o casa care spune pasiune, iesire din tipare, nonconformism. Ah si vor fi colaje de fotografii pe pereti. "Woman on top" este un film care e plin de culoare si pasiune, imi place mult chiar daca pe Penelope Cruz nu o pot suporta, si muzica e pasionala si tot.

vineri, 15 ianuarie 2010

Am o problema! Sunt trista!

Am o problema...Sunt trista si-mi vine sa ma bat singura :D. Eu de obicei nu sunt trista, sunt rare datile in care se intampla, dar cand se intampla se intampla si atat.

De ce sunt trista? E o stare generala asa...nu sunt niste motive clar evidentiate...sunt un amalgam de motive...cert este ca simt ca nu-mi e locul aici, in punctul in care sunt acum(financiar, personal, social, moral etc). Traiesc cu multe intrebari de genul "Cum ar fi fost daca..?", "Ce as fi facut daca...?", "Care ar fi fost viata mea daca...?", "Unde as fi fost acum daca...?"...si nu reusesc sa-mi raspund pentru nu am ajuns sa concretizez momentele respective, datorita unor alegeri facute in timp. Alegeri facute pe baza motto-ului "decat sa regret ca nu am facut un lucru, mai bine il fac si gata". Doar ca acest motto m-a facut sa regret alte lucruri nefacute. Iar rezultatul acelor alegeri nu s-a dovedit a fi asa cum mi-am inchipuit eu ca va fi, ci altfel...si nu intr-un sens foarte bun. Dar asta am ales, suport consecintele...si caut sa rezolv situatia, pacat ca uneori am impresia ca se deterioreaza pe zi ce trece si parca nu mai gasesc resurse sa merg mai departe...dar merg "teleap, teleap..".


Poate e si vremea de vina, cine stie, iarna fara zapada, frig, vant, ploaie in loc de nea, cer cenusiu, nici o raza de soare...Astept cu nerabdare vara, vara ma simt in largul meu, sunt fericita, e cald si soare aproape tot timpul, si ploile de vara sunt exact acel lucru care te face sa te trezesti din toropeala zilnica si sa mergi mai departe, te revigoreaza. Ahhh si marea, marea albastra, valuri, nisip, plaja pustie, soare un Bacardi Breezer cu pepene rosu...tot ce-ti poti dori intr-o zi de vara.


Intotdeauna mi-am dorit sa am o casuta mica, pe malul marii, dimineata sa ma trezesc, sa ies pe terasa si sa respir aerul de mare, seara sa admir apusul soarelui in mare, savurand un pahar de vin rosu si contempland valurile marii, auzindu-le ritmul cadentat, lasandu-ma in voia gandurilor. Si noapte stelele si luna sa-mi lumineze visele.
Ah...si daca tot am o casuta voi avea si un Saint Bernard. Am decis! Sunt niste caini atat de iubitori si de frumosi! Impunatori prin statura, sensibili prin caracterul lor! Ii ador! De fapt nu voi avea doar unul, voi avea 3! Am zis!

Iata ca la aceste ganduri m-am mai inveselit putin si totusi...tristetea revine in continuare, apasatoare si mohorata ca o zi de toamna ploioasa.


miercuri, 13 ianuarie 2010

Revenire la copilarie

Ieri, am recitit blogul unei prietene din copilarie, blog pe care nu a mai scris din aprilie 2009, dar imi place atat de mult cum scrie incat nu m-am putut abtine sa nu o sun si sa-i atrag atentia asupra faptului ca ar trebui sa ne mai bucure si noua existenta cu cate o istorioara din cand in cand. Scrie foarte frumos, scrie fantastic, preponderent scrie despre carti, sentimente si trairi interioare...si uite asa de la blogul ei am inceput sa ma gandesc la copilarie, la basmele copilariei, la "problemele" care le aveam atunci :))

Va aduceti aminte de Alba ca Zapada, de Praslea cel Voinic si merele de aur, de Cenusareasa si de multe alte povesti care ne-au incantat copilaria.

Sunt curioasa de cate ori nu ne-am imaginat ca suntem printi si printese intr-o lume feerica, intr-o alta lumea decat cea care ne inconjoara, intr-o lume unde toate ideile noastre prind contur si se transforma in "realitate" si putem fi ceea ce ne dorim si putem face tot ceea ce vrem.

Imi aduc aminte ca citeam Palatul de clestar si iata ce fraza am gasit in cartea respectiva(atunci nu realizam eu exact ce vrea sa spuna fraza respectiva ca eram prea mica :D) "Şi spun unii că pe atunci mergea mai bine cu minte dreaptă şi fără de legi, decât, ca în zilele noastre, cu legi drepte şi cu minte strâmbă.". Ce ziceti de treaba asta? Cam cata dreptate sa aibe Barbu Delavrancea in vremurile acelea si iata ce mult se potriveste cu situatia noastra de azi...

Ma intreba acum o colega ce am ca par visatoare asa..Ei bine, tocmai imi adusesem aminte ca la Revolutia din '89 mama imi citea Alice in Tara Minunilor. Tin minte ca era o carte mare, ca o coala A4, vernil si in mijloc avea o imagine cu Alice, Pisica de Chesire si Iepurele Alb. Imi placea atat de mult povestea incat mama a riscat sa stea cu lumina aprinsa, cand toti se impuscau pe afara si strigau sa stingem luminile in case, doar ca sa-mi citeasca mie povestea. De cate ori mi-am dorit sa am si o gradina fermecata cu personaje fantastice, sa beau licori si sa ma pot face mica sau sa pap prajitura ca sa pot creste la loc, sa ma intalnesc cu Iepurasul Alb, cu Pisica de Chesire, sa beau un ceai cu Palarierul Nebun, sa joc Croquet cu Regina si sa ma intorc in acea lumea de cate ori vreau :D.

Am nevoie de o evadare in lumea basmelor, a povestilor...ma voi retrage in lumea cartilor...

marți, 5 ianuarie 2010

A murit Toni Tecuceanu :(

(imagine preluata de pe site-ul Cronicii Carcotasilor)
Membrul echipei Cronica Carcotasilor, Toni Tecuceanu, a murit in aceasta dimineata!  Cel de sus sa aibe grija de sufletul lui! Trecere usoara!

Dupa cum ne spunea Huidu pe blogul sau in data de 30 decembrie, Toni a fost dus in Ajunul Craciunului la spitalul Matei Bals in urma unei crize si internat la sectia de terapie intensiva. Dupa ce, in 2 ianurie 2010, starea lui era mai buna si reusea cat de cat sa respire singur, astazi sa aflam ca actorul s-a stins din viata.

Medicii l-au dignosticat cu gripa porcina. Pe parcursul sederii acestuia in spital a suferit si alte complicatii, repectiv boala "plamanului alb"(nu i se vad plamanii la radiografie), boala care i-a afectat plamanii in proportie de 85%.

Carcotasul povesteste pe site-ul Cronicii ca ii place “tot ce inseamna arta spectacolului”, fie ca este vorba de teatru, film, circ, opera sau sincretism. In plus, ii place natura, iar atunci cand are putin timp liber merge la munte, la mare sau la pescuit. Se descrie pe sine ca fiind “un monstru cu sensibilitate de copil, cateodata nervos”, caruia ii plac “lucrurile clare”.

Sa razi bine acolo sus!

joi, 31 decembrie 2009

Zana mea cea buna

Azi, dupa ce am asteptat mai mult de un an acest moment, a venit in sfarsit.

Am cautat, am sunat, am facut programare si iata noua mea achizitie ca sa zic asa, de fapt este o noua parte din mine. Este o Zana buna, care are 13 stelute. De ce o Zana? De ce 13 stelute?

O Zana buna pentru ca inca imi place sa cred in basmele copilariei. pentru ca ea intruchipeaza tot ceea ce noi am uitat sa fim: puritate, bunatate, rabdare, generozitate, compasiune, iubire, copilarie, frumusete si multe altele.
De ce 13 stelute: pentru ca initial facusem doar 3(ziua mea de nastere si cica si unul dintre numerele mele norocoase) dar intr-un final am decis ca nu-mi place doar cu 3 si l-am rugat pe neneacare mi-a batut tatuajul(Cornel Alexandrescu) sa-mi faca si unele mai mici pe langa si uite asa erau 12 s-a uitat ce s-a uitat, intre timp le numarasem si eu si i-am zis sa facem 13 stelute si m-a intrebat daca nu sunt superstitioasa si am raspuns ca niciodata nu tin minte ca 13 sa-mi fi purtat ghinion. Sper ca asa sa fie si de acum incolo si Zana mea Buna sa aibe grija! :D


Tatuajul l-am facut la salonul Picture Tattoo, un salon mic, intim si plin de caldura sau cel putin asa mi-a lasat mie impresia. Vi-l recomand cu draga inima.

P.S. Sper tare mult sa nu citeasca mama acest post si nici sa nu se uite pe Facebook. Nu m-a mai batut de cand eram mica dar cred ca mi-o iau de data asta!!! Glumesc, nu mi-o iau dar nici bine n-o sa-mi fie!

marți, 29 decembrie 2009

2 days in Paris

O cunostinta a pus acest filmulet pe facebook.
M-am uitat, am ascultat si am plans....am plans...de ce? Pentru ca e atat de adevarata fraza finala a filmului incat automat m-am gandit la un singur lucru(nu vi-l spun, e al meu si atat):

"There's a moment in life where you can't recover any more from another break-up. And even if this person bugs you sixty percent of the time, well you still can’t live without him. And even if he wakes you up every day by sneezing right in your face, well you love his sneezes more than anyone else's kisses."

 Watch and enjoy:

sâmbătă, 26 decembrie 2009

Un Craciun fericit

Ce inseamna un Craciun fericit?
Nu stiu sa va zic exact...Dar pentru mine inseamna vechi prieteni, amintiri din copilarie, miros de vechi si in acelasi timp iz de nou...suntem aceiasi si totusi crestem, ne maturizam...
Imi dau seama ca eu in fiecare an petrec Craciunul alaturi de unul sau mai multi prieteni din copilarie(unul sau mai multi...depinde de an).

In seara asta m-am intalnit cu niste prietene printre care si o prietena pe care nu o mai vazusem de vreo 2-3 ani, un inceput bun zic eu...apoi am dat peste un prieten pe care nu-l mai vazusem de vreo 4 ani, ca sa aflu ca s-a casatorit si are si o fetita de 8 luni, mai apoi, tot asa, m-am intalnit cu un amic pe care nu-l mai vazusem de multi ani...nici nu mai stiu cati sunt la numar...macar ne-am urat sarbatori fericite si am promis ca ne sunam daca gasim, in Galati, un bar non stop unde sa putem sta la povesti pana dimineata...ca in vremurile bune(cand beam vodca si dimineata mancam paine calda de la brutaria de langa cu sos de rosii folosit pentru Blooodddyyy Merryyy)..din pacate sau din fericire nu am gasit(promisiunea a fost resptectata)...si, ca de obicei, ne-am refugiat in casa primitoare a sorei unei prietene...Aici am discutat despre vrute si nevrute, de la cereri in casatorie la amintiri din copilarie, la dentisti, carii, coroane dentare, fosti si actuali iubiti, cati dinti avem in gura, job-uri, dorinte de viitor etc...subiectele zburau si la fel si ideile noastre...fiecare isi impartasea trairile si fiecare acceptam opiniile celorlalte.

Una dintre prietene isi doreste sa se casatoreasca si sa aibe mai multi copii, alta isi doreste sa se casatoreasca si sa aibe copii dar nu acum, cealalta nu-si doreste nici sa aibe copii, nici sa se casatoreasca...iar eu...eu, as fi ipocrita sa zic ca nu-mi doresc sa port rochia alba de mireasa si sa fiu cea mai frumoasa macar pentru o zi, imi doresc sa fiu mireasa, in schimb nu imi doresc sa am copii....de cand ma stiu am dorit sa infiez unul, doi..cat imi permit sa intretin dar niciodata sa-i fac.

Se pare ca acestea sunt cele mai frumoase sarbatori pe care eu le am de cand ma stiu(lasand la o parte familia...care conteaza enorm si de care imi doresc sa fiu alaturi in fiecare an)...sunt prietenii din copilarie, sunt prietenii care ti-au fost alaturi in momentele tale de maturizare, de descoperire a personalitatii tale, de construire a unui caracter, sunt prietenii care te-au infleuntat si pe care i-ai influentat, sunt prietenii ale caror pareri au contat intotdeuna si pentru care parerile tale au contat, sunt prietenii alaturi de care ai crescut si care au crescut alturi de tine, te-ai maturizat/v-ati maturizat impreuna si ai ajuns/au ajuns ceea ce esti/sunt astazi si ceea ce vei/vor fi maine, poimaine si asa mai departe.
Din punctul meu de vedere suntem niste oameni minunati. Va multumesc!



duminică, 20 decembrie 2009

Doua personalitati puternice...

Ce faci cand intr-o relatie sunt doua personalitati puternice?
Sincer nu stiu...supravietuiesti probabil...
Ce faci cand traiesti cu o persoana careia nu-i convine nimic si tot timpul e pregatita de cearta si niciodata nu e multumita de ceva?
Sincer nu stiu...supravietuiesti probabil...

Cam asa e in relatia mea, suntem doua personalitati puternice(gemeni si berbec). Cam tot timpul exista conflicte...din orice, din orice mica chestie se transforma in ditamai problema...dar supravietuim....Pana cand? Nu stiu...dar nici nu ma gandesc. Ce o fi o fi!

Ce faci atunci cand el nu vede lucrurile aiurea pe care le face, dar daca le face altul le vede imediat si nu e bine? E bine doar daca le face el...daca le faci tu, sau oricine altcineva, nu e bine. Pana si anturajul lui vede lucrul asta...
Nici aici nu stiu exact ce sa faci...n-am gasit nici o solutie. Cert e ca daca incerci sa-i spui ca lucrurile nu sunt chiar asa cum le vede el...o ia ca pe un afront personal, ca pe o critica si ridica imediat tonul chiar daca tu ii vorbesti calm, pastrezi totul in liniile unei discutii si nu ale unui conflict.

Daca are cineva solutii, va rog sa le impartasiti...

duminică, 13 decembrie 2009

Haideti sa ne oprim un pic!!

Nu vi se pare ca suntem un pic grabiti?!?! Unde ne grabim asa?! Parca nu ne mai ajunge timpul pentru nimic si totusi timp exista...e infinit...doar noi ne-am ganidit sa-l masuram si sa-l impartim in 24 de ore!

Haideti sa ne oprim un pic sa privim in jurul nostru, sa invatam sa ne bucuram de lucrurile care ni se ofera fara sa le cerem, fara sa fim nevoiti sa alergam dupa ele.
Acestea sunt peste tot dar noi nu mai avem timp sa le vedem, sa ne bucuram de ele!!!
Ne inchidem intr-un birou timp de 8, 9, 10 ore pe zi, apoi alergam nevrotici spre casa pentru ca e deja tarziu si mai avem atatea lucruri de facut...Va intreb acum ce lucruri avem de facut de suntem asa grabiti, cel putin cei de varsta mea, fara copii, obligatii etc? Eu nu reusesc sa gasesc raspunsul la aceasta intrebare...noi acum avem doar un singur lucru de facut si anume sa ne bucuram de viata, de tot ce ne inconjoara...
Ne putem bucura si fara prea multi bani ca pana la urma dupa bani fugim si ne alegem un job care nu ne mai lasa sa avem viata personala dar, sa tinem minte, o vizita la un muzeu costa in jur de 10ron(fara reducere), un bilet la teatru costa 30 ron daca vrei in centru, 20 ron daca te multumesti sa stai un pic mai pe drepata sau pe stanga si 15ron ca sa stai pe ultimul rand fie dreapta, fie stanga, un film cu Orange film te costa 17ron si ai un bilet gratuit, o plimbare in gradina botanica 5ron, o plimbare intr-unul din parcurile Bucurestiului nu te costa nimic, sa admiri o floare nu costa nimic, sa privesti apusul nu te costa nimic, sa te bucuri de persoana iubita nu te costa nimic...sunt atatea lucruri care nu costa nimic sau aproape nimic dar noi nu mai avem capacitatea de a le vedea.
Poate ar trebui sa invatam de la copii, nu ei de la noi...copii sunt cei care gasesc bucurie in orice lucru oricat de mic si insignifiant ar fi acesta pentru noi...

Un prieten imi zicea, dupa ce plecase in Norvegia sa munceasca, ca acolo oamenii sunt calmi, relaxati chiar daca si acolo sunt termene limita, nu e asa agitatie ca in Bucuresti, lumea pe strada zambeste.
 La noi?!?! Cati oameni ati vazut voi zambind pe strada? La servici cat de relaxati sunt toti chiar daca exista termene limita, peste tot in lume exista? Eu va spun ca putini! Pe strada doar liceenii indragostiti mai zambesc in ziua de azi si copii mici, in rest noi cei care am crescut am uitat sa zambim.
Sa ne oprim si sa zambim! Cand va duceti la servici, cand va intoarceti de la servici, in timpul programului...oricand, oriunde, cu oricine..

sâmbătă, 12 decembrie 2009

Reintalniri, revederi, reinnodari de prietenii

Azi s-a intamplat un lucru frumos. Dupa vreo 5 ani in care nu ne-am mai vazut, azi 12.12.2009, am decis sa ne revedem.

Ca sa intelegeti despre ce este vorba si sa nu va tin mult in suspans am sa va spun ca astazi am iesit la masa cu o prietena buna pe care nu o mai vazusem de vreo 5 ani. Nu a fost o pura coincidenta ci asa am decis noi....
Ma bucur tare mult ca ne-am vazut, a ramas neschimbata, la fel de frumusica, matura...si fumeaza la fel de mult :D. N-am vorbit neaparat despre lucruri vesele, triste...am vorbit despre tot ce ne-a trecut prin cap si despre tot ce fiecare dintre noi a vrut sa exteriorizeze...

Simt ca mi-a facut bine intalnirea asta, mi-a dat o oarecare energie pozitiva, amestecata putin si cu un sentiment de melancolie, tristete...dar nu e o tristete din aia apasatoare, urata asa e...mai mult un regret ca am pierdut mult timp fara sa ne bucuram una de prietenia celeilalte.

Dar intotdeauna exista loc si de mai bine si poate, cine stie, vom pastra legatura mai strans de acum inainte.

P.S. Diseara iesim la disco :)))

vineri, 11 decembrie 2009

A little time for myself

Weekend-ul acesta am decis sa-mi aloc putin timp si pentru mine, simteam nevoia sa fiu singura. Al meu iubit a plecat la ai lui, maine se duce cu niste prieteni la munte asa ca mie nu-mi ramane decat sa ma bucur de acest weekend...mai ales dupa o saptamana in care aproape nu am vorbit pentru ca am fost certati...

Cred ca e benefic pentru o relatie si mai ales pentru tine sa-ti mai rezervi din cand in cand si aceste momente de liniste, de tine cu tine si cam atat...eventual si o sticla de vin :D


Ce o sa fac? Pai probabil  voi scrie acest post, imi voi da drumul la apa in cada si voi face o baie fierbinte, cu bine meritata spuma cu miros de acadele, la lumina lumanarilor si cu un pahar de vin....si poate ma voi uita la un film dar nu sunt sigura...ma mai gandesc.

Maine, maine deja e o alta zi...voi dori sa dorm muuuullltttt muuullllttt asa cum faceam cand eram prin liceu, de ma trezeam la 12-1, pacat ca acum nu mai pot lucrul asta...am ceasul setat pe la 9-10 in weekend...dar sper sa reusesc. Poate dupa aceea ma voi duce la o sesiune de fotografii prin parc, mai imi scot si eu aparatul de la naftalina ca doar nu degeaba l-am cumparat, mai fac si putina miscare...dupa mai vad eu ce mai fac...seara sper sa ies cu o prietena in club ca n-am mai fost de ceva vreme noi doua si cand ma gandesc ca mai demult, la doua saptamani cel mult ieseam pe undeva asta daca nu ieseam saptamanal...dar am imbatranit, maica, am imbatranit.

Va las acum sa visati frumos, sa semnati condicile pe unde trebuie sa le semnati sau sa va rezervati putin timp pentru voi si dorintele voastre. Noapte buna!

Revolutie la munca

Azi, intr-un final, cineva a reusit sa puna punctul pe "i" in ceea ce priveste modul de tratare al salariatilor din cadrul companiei in care lucrez, de catre conducere, printr-un mail trimis pe Headquarter....si bineinteles ca de aici s-a pornit un intreg lant de mailuri care circula prin toata compania, inclusiv prin teritoriu. Mailul a plecat de la o angajata dintr-o unitate teritoriala, unde intr-adevar conditiile de munca sunt insuportabile, ca la politie...nu ai voie sa te ridici de la birou, nu ai voie sa vorbesti la telefon, nu ai pauze, pauza de masa trebuie sa fie cat mai scurta(eventual sa-ti pasezi mancarea de acasa si la servici sa o bei...cam atat de scurte ar trebui sa fie pauzele), nu ai voie sa ai un pahar de apa pe birou, ore suplimentare neplatite, faptul ca trebuie sa cunostii mii de produse si sa fii intotdeauna capabil sa zambesti si sa faci fata tuturor intrebarilor, uneori stupide, venite din parte clientilor sau potentialilor clienti si ceea ce cred ca este cel mai important lipsa de comunicare si toate astea pentru un salariu mizerabil care iti ajunge doar ca sa supravietuiesti si nici macar.

Ceea ce ma uimeste este ca acel prim mail a avut multi sustinatori mai apoi, care, au indraznit sa vorbeasca...nu ma gandeam ca exista asa de multi angajati care sa fie in stare sa-si spuna of-ul publicului larg...dar ceea ce nu stiu ei este ca persoana care a fost scanteia acestei revolte va pleca din companie, adica si-a dat deja demisia si nu va fi afectata pentru ca si-a spus opiniile...dar restul cu siguranta vor fi afectati.


Una dintre colege a asociat imaginea alturata cu ceea ce se va intampla cu cei care au indraznit sa-si zica opiniile, ideile etc :D. S-ar putea sa aibe dreptate :)))!



Adevarul este ca aceasta companie este una dintre primele 3 in domeniu, de pe piata romaneasca, si totusi are cele mai mici salarii si nu ai sa vezi multi oameni multumiti de salariul lor si aici ma refer la oamenii mici, sclavii de pe plantatie nu la manageri, directori etc.

Era de asteptat sa fie si o opinie contra intre toate celelalte care spun adevarul...acum nu stim ce ascunde domnisoara/doamna respectiva...poate ca ea are mai multe beneficii decat restul, poate a stiut ce si cum sa pupe...neinteresant...dar pe de o parte trebuie sa-i dau si ei dreptate daca nu-ti convine nu te tine nimeni legat de scaunul de la birou si implicit de aceasta companie(cu toate ca la CV da bine numele companiei)...esti liber sa pleci. Aici intervine intrebarea...unde sa pleci pe criza asta cand nimeni nu face angajari si chiar daca face fiti siguri ca nu pe cine stie ce salarii ?!?!?

Deci, alternativa, cel putin pentru moment, este sa fii flexibil, sa reusesti sa te adaptezi pentru a-ti tine job-ul si a lua un nenorocit de salariu. Atentie asta nu inseamna sa renunti la viata ta personala, la tine, la personalitatea ta, la felul tau de a fi, la conceptiile si principiile tale...

joi, 10 decembrie 2009

Petreceri de Craciun...la servici

Ieri seara am fost la o petrecere organizata de fostii mei colegi din directia Consumer Risc din cadrul Raiffesen. A fost frumos, m-am intalnit cu multa multa lume cunoscuta si mi s-a facut dor de toate clipele care le-am petrecut alaturi de ei timp de vreo 2 ani. Intotdeauna atmosfera din cadrul directiei a fost super ca sa nu mai zic de petrecerile si team building-urile organizate de ei. N-am lipsit de la niciun eveniment :))...ba da mint am lipsit o data pentru ca eram plecata din tara...deh mai are si omul concediu din cand in cand.

Imi aduc aminte de ultimul team building care l-am prins la ei...a fost la mare, la Mamaia, am ajuns acolo vineri seara, ne-am cazat, am baut un pahar de ceva(fiecare dupa preferinte) si dupa am decis sa mergem sa facem baie si dusi am fost :)))) si inchipuiti-va cum la orele 12 trecute cativa dintre noi tipam printre hoteluri :)))) dupa o colega Dana " Mama lu Dana, o lasati pe Dana afara!!!!" :)))). Dupa baie am mers in club, logic nu ?! Ca doar venisem sa ne distram, am fost la La Cucaracha pana dimineata si dimineata trezeste-te si mergi la prezentarea organizata de Raiffeisen...si acolo incearca sa tii ochii deschisi chiar daca ei se incapataneaza sa ramana inchisi....am stat ce-am stat si ne-am decis sa plecam ca ne era prea somn...ne-am bucurat de soare, apa, nisip...si seara am luat-o de la capat :)))) nu se putea altfel...

Am fost un colectiv unit, zic am fost pentru ca eu nu mai fac parte din acel colectiv...dar norocul meu a fost  sa nimeresc intr-unul la fel de bun, poate chiar mai bun...cu niste oameni minunati si destepti.

Si acestea fiind spuse inchei aici dragii mosului...ca dupa devenim melancolici si mie mi-e atat de somn acum, dupa ce am ajuns acasa pe la 6 dimineata....

miercuri, 9 decembrie 2009

Cartea mea preferata

Sa facem un fel de joc. Eu va spun cartea mea preferata si voi imi spuneti care este a voastra.

        Ei bine, cartea mea preferata este "Panza de paianjen", roman cu care a debutat Cella Serghi. Sa va povestesc putin despre autoare. Cella Serghi este nascuta in data de 22 octombrie 1907 la Constanta si a fost una distre cele mai importante prozatoare romana de origine evreiasca din perioada interbelica. A scris "Pânza de păianjen", "Cad zidurile" redenumit "Cartea Mironei" si apoi "Mirona", "Cântecul uzinei", "Cantemiriştii", "Fetele lui Barota" redenumit apoi "Iubiri paralele", "Pe firul de păianjen al memoriei", "Această dulce povară, tinereţea", "Gentiane".


        Povestea mea in legatura cu aceasta carte a inceput undeva dupa ce vara si-a luat ramas bun de la noi. Diana Slavu, personajul principal al romanului iubea marea, ca si mine. Pentru a pastra marea in suflet pentru mai mult timp m-am decis sa citesc aceasta carte unde Cella a descris superb Balcicul şi perioada când ne-a aparţinut.

       Sa o cunoastem pe Diana Slavu. Diana face parte dintr-o familie saraca ce se chinuie sa traisca de pe o zi pe alta sub povara greutatilor financiare. Diana nu este neaparat o fata frumoasa dar are farmecul sau aparte, un par lung, ondulat si auriu. Lasandu-te purtata de poveste o cunosti pe Diana, afli despre dragostea ce i-o poarta lui Petre Barbu pe fundalul unei Mangalii cu iz de vechi, apoi faci cunostinta cu Ilinca care ne prezinta povestea Dianei prin ochii ei si prin caietele Dianei. O vezi pe Diana traindu-si iubirile cu deznadejde si demnitate, luptandu-se sa evadeze din panza de paianjen a unei existente cenusii, marcate de apasarea saraciei si a inconsecventei celor din jur. E o poveste zguduitoare, care te acapareaza de la primele pagini si te poarta pe rand prin locuinte mizere sau pe la petreceri cochete, nu te lasa sa realizezi cand pleci din Bucuresti si te regasesti pe digul Mangaliei sau te poarta in pasi de poveste spre Balcic, un orasel inconjurat de feeric, vraja, mister, iubire, dezolare....

        "Din zori şi până în prânz, şi după amiaza alte câteva ore, nu făceam decât să stau întinsă pe nisip, sub un soare dogoritor, ca un cristal încin.......cei care se înapoiau de la mare, şi, mai ales, de la Mangalia, se recunoşteau de departe şi trăiau încă multe zile, ca un ecou prelungit, vacanţa. De data aceasta călătoream spre Balcic, şi acest nume avea pentru mine ceva din farmecul cuvintelor pe care, în copilărie, le repetam fără a le întelege sensul şi, poate, pe cel al asemănării cu Balbec, despre care vorbeşte Proust, totuşi, în închipuire, se iveau mereu digul Mangaliei şi Petre Barbu, în toate imaginile pe care le păstram secrete-n sufletul meu. Abia când m-am pomenit între dealuri cretoase, într-o lurnină orbitoare, de parcă oglinzi ascunse adunau soarele şi-1 răspândeau apoi cu forţe gigantice, iar în depărtare, o mare albastră, ca o revărsare a cerului pe o parte din uscat, abia atunci m-am trezit."

        Povestea te captiveaza inca de la primele pagini. Toata cartea e un amalgam de sentimente care te marcheaza cu fiecare pagina pe care o citesti si cu fiecare pas pe care-l faci te adancesti in poveste si incepi sa traiesti la cote maxime sentimentele Dianei. Zbuciumul Dianei te face sa-i fii alturi, sa o sustii, sa traiesti la cote maxime viata alturi de ea.

Va recomand cu caldura cartile Cellei Serghi, care la randul meu le-am citit la recomandarile mamei(si ea nascuta tot la Constanta).

vineri, 19 decembrie 2008

Incep prin a vi-l prezenta pe Freeky, porcusorul meu de Guineea! Este cam fricos de felul lui dar ne descurcam. Mananca muuuuullllttt si tipa cand ii este foame! Chiar tipa!