De ce uneori luam niste decizii pe care nu le analizam pe termen lung? Eh pentru ca asa suntem noi(unii dintre noi) si simtim nevoia sa facem tot sub impulsul momentului.
Astazi este una dintre acele zile in care stau si ma gandesc la viata mea. Cand eram la ai mei acasa si in teribilismul varstei imi ziceam ca o sa-mi traiesc viata fara regrete si intr-adevar atunci nu aveam regrete si imi traiam viata exact asa cum vroiam, eram toata ziua cu prietenii mei, nu faceam decat ceea ce-mi placea, am trait povesti de dragoste frumoase(din alea de liceu asa cand toti eram, parca, mai romantici, mai calzi, mai visatori, mai frumosi) si n-am regretat nimic...imi e dor de vremurile alea si tot timpul cand ma intalnesc cu prietenele mele la Galati(asta se intampla de Paste si de Craciun si pe la vreun eveniment de genul nunta, botez etc) ne aducem aminte "amintiri" si parca suntem din nou aceasi copii.
Azi stau si ma gandesc unde am fost si un am ajuns, ce-am avut si ce-am pierdut si nu legat numai de viata sentimentala ci si de viata profesionala.
Cunosc oameni care traiesc un inceput frumos al unei povesti de dragoste, profesional sunt realizati.
Asa a fost si inceptul povestii mele de dragoste frumos, fulgerator, tumultos, un inceput care-ti dadea fiori pe sira spinarii...si totusi ne-am pierdut undeva pe drum si nu ne mai putem regasi si nu inteleg de ce...Imi doresc din nou o poveste de dragoste ca cele din liceu cand inca esti pur, nu est intinat de toate draciile din viata asta idioata.
Profesional nu pot spune ca nu am facut niste pasi importanti in cariera, am evoluat ierarhic, am reusit sa fac putina ordine in haosul din interiorul echipei, am reluat legatura rupta intre doua departamente si totusi de ce sunt nemultumita?! Probabil pentru ca nu e domeniul ideal...eu am fost si sunt o fire visatoare, vreau sa fac ceva artistic, si prin artistic nu ma refer la faptul ca vreau sa ajung vedeta de televiziune, nici macar sa lucrez in televiziune nu as vrea...mi-as dori sa ies din anonimat si sa las ceva in urma...ceva care sa poata fi vazut de o lume intreaga...Eh dar pana atunci dragilor...mai e cale lunga :D...nu e un drum inchis, ci doar ca nu gasesc poteca ce ma poate duce acolo e inca in ceata :))...poate niste raze infrarosii m-ar ajuta sa-l gasesc.
Ramane in continuare speranta ca intr-o zi voi gasi resursele financaiare, sociale, morale sa fac ceea ce visez sa fac. Cu cat ai un vis pe care il alimentezi el se transforma intr-o dorinta si dorinta aceea trebuie sa devina realitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu