Vorbesc acum cu cei care sunt departe de parinti. Ati avut vreodata o revelatie asa...cand aveti vreo problema sau cand nu va simtiti bine si va dati seama cat de mult va ajuta sa vorbiti cu parintii vostri, sa auziti o voce la celalalt capat "al firului"(imaginar fir bineinteles) care va da sfaturi si va spune sau va da de inteles cat de mult va iubeste? O voce pe care o stii de cand ai fost tu mic mic de tot si intotdeauna ti-a vrut binele si a vegheata asupra ta de la prima suflare si de la primul contact cu lumea din jur. Ei da ei sunt parintii nostri....
De fiecare data cand ma duc acasa ma duc plina de nervi ca tre sa merg cu trenul, ca fac 500 de ore pana acasa ca trenurile astea nu ajung niciodata la timp....si cand ajung acasa si ma imbratiseaza ai mei si ma pupa...parca imi trec toate...Si cand vine timpul sa plec..plec cu inima cat un purice...si in taxi tot timpul ma trezesc cu o lacrima in coltul ochiului cu gandul la ai mei si la faptul ca sunt departe de ei...dar stiu ca n-as putea sa ma intorc acasa, sa raman acolo si totusi parerile de rau exista de fiecare data cand in spatele meu se inchide usa apartamentului unde am fost crescuta.
Azi e ziua mamei mele si am sunat-o sa-i spun "La multi ani, mami!" si am simti din vocea ei cat e de fericita ca fata ei isi aduce aminte de ziua ei si o suna sa-i ureze toate cele bune....exact asa cum fata ei e fericita cand o suna mama de ziua ei si-i spune "La multi ani!".
Nu stiu daca ceva din ce am scris mai sus are sens...dar e o descarcare de emotii asa.
Multumesc mami si tati!
