Am o problema! Sunt trista!

Am o problema...Sunt trista si-mi vine sa ma bat singura :D. Eu de obicei nu sunt trista, sunt rare datile in care se intampla, dar cand se intampla se intampla si atat.

De ce sunt trista? E o stare generala asa...nu sunt niste motive clar evidentiate...sunt un amalgam de motive...cert este ca simt ca nu-mi e locul aici, in punctul in care sunt acum(financiar, personal, social, moral etc). Traiesc cu multe intrebari de genul "Cum ar fi fost daca..?", "Ce as fi facut daca...?", "Care ar fi fost viata mea daca...?", "Unde as fi fost acum daca...?"...si nu reusesc sa-mi raspund pentru nu am ajuns sa concretizez momentele respective, datorita unor alegeri facute in timp. Alegeri facute pe baza motto-ului "decat sa regret ca nu am facut un lucru, mai bine il fac si gata". Doar ca acest motto m-a facut sa regret alte lucruri nefacute. Iar rezultatul acelor alegeri nu s-a dovedit a fi asa cum mi-am inchipuit eu ca va fi, ci altfel...si nu intr-un sens foarte bun. Dar asta am ales, suport consecintele...si caut sa rezolv situatia, pacat ca uneori am impresia ca se deterioreaza pe zi ce trece si parca nu mai gasesc resurse sa merg mai departe...dar merg "teleap, teleap..".

Poate e si vremea de vina, cine stie, iarna fara zapada, frig, vant, ploaie in loc de nea, cer cenusiu, nici o raza de soare...Astept cu nerabdare vara, vara ma simt in largul meu, sunt fericita, e cald si soare aproape tot timpul, si ploile de vara sunt exact acel lucru care te face sa te trezesti din toropeala zilnica si sa mergi mai departe, te revigoreaza. Ahhh si marea, marea albastra, valuri, nisip, plaja pustie, soare un Bacardi Breezer cu pepene rosu...tot ce-ti poti dori intr-o zi de vara.

Intotdeauna mi-am dorit sa am o casuta mica, pe malul marii, dimineata sa ma trezesc, sa ies pe terasa si sa respir aerul de mare, seara sa admir apusul soarelui in mare, savurand un pahar de vin rosu si contempland valurile marii, auzindu-le ritmul cadentat, lasandu-ma in voia gandurilor. Si noapte stelele si luna sa-mi lumineze visele.

Ah...si daca tot am o casuta voi avea si un Saint Bernard. Am decis! Sunt niste caini atat de iubitori si de frumosi! Impunatori prin statura, sensibili prin caracterul lor! Ii ador! De fapt nu voi avea doar unul, voi avea 3! Am zis!

Iata ca la aceste ganduri m-am mai inveselit putin si totusi...tristetea revine in continuare, apasatoare si mohorata ca o zi de toamna ploioasa.

Revenire la copilarie

Ieri, am recitit blogul unei prietene din copilarie, blog pe care nu a mai scris din aprilie 2009, dar imi place atat de mult cum scrie incat nu m-am putut abtine sa nu o sun si sa-i atrag atentia asupra faptului ca ar trebui sa ne mai bucure si noua existenta cu cate o istorioara din cand in cand. Scrie foarte frumos, scrie fantastic, preponderent scrie despre carti, sentimente si trairi interioare...si uite asa de la blogul ei am inceput sa ma gandesc la copilarie, la basmele copilariei, la "problemele" care le aveam atunci :))

Va aduceti aminte de Alba ca Zapada, de Praslea cel Voinic si merele de aur, de Cenusareasa si de multe alte povesti care ne-au incantat copilaria.

Sunt curioasa de cate ori nu ne-am imaginat ca suntem printi si printese intr-o lume feerica, intr-o alta lumea decat cea care ne inconjoara, intr-o lume unde toate ideile noastre prind contur si se transforma in "realitate" si putem fi ceea ce ne dorim si putem face tot ceea ce vrem.

Imi aduc aminte ca citeam Palatul de clestar si iata ce fraza am gasit in cartea respectiva(atunci nu realizam eu exact ce vrea sa spuna fraza respectiva ca eram prea mica :D) "Şi spun unii că pe atunci mergea mai bine cu minte dreaptă şi fără de legi, decât, ca în zilele noastre, cu legi drepte şi cu minte strâmbă.". Ce ziceti de treaba asta? Cam cata dreptate sa aibe Barbu Delavrancea in vremurile acelea si iata ce mult se potriveste cu situatia noastra de azi...

Ma intreba acum o colega ce am ca par visatoare asa..Ei bine, tocmai imi adusesem aminte ca la Revolutia din '89 mama imi citea Alice in Tara Minunilor. Tin minte ca era o carte mare, ca o coala A4, vernil si in mijloc avea o imagine cu Alice, Pisica de Chesire si Iepurele Alb. Imi placea atat de mult povestea incat mama a riscat sa stea cu lumina aprinsa, cand toti se impuscau pe afara si strigau sa stingem luminile in case, doar ca sa-mi citeasca mie povestea. De cate ori mi-am dorit sa am si o gradina fermecata cu personaje fantastice, sa beau licori si sa ma pot face mica sau sa pap prajitura ca sa pot creste la loc, sa ma intalnesc cu Iepurasul Alb, cu Pisica de Chesire, sa beau un ceai cu Palarierul Nebun, sa joc Croquet cu Regina si sa ma intorc in acea lumea de cate ori vreau :D.

Am nevoie de o evadare in lumea basmelor, a povestilor...ma voi retrage in lumea cartilor...

A murit Toni Tecuceanu :(

(imagine preluata de pe site-ul Cronicii Carcotasilor)

Membrul echipei Cronica Carcotasilor, Toni Tecuceanu, a murit in aceasta dimineata!  Cel de sus sa aibe grija de sufletul lui! Trecere usoara!

Dupa cum ne spunea Huidu pe blogul sau in data de 30 decembrie, Toni a fost dus in Ajunul Craciunului la spitalul Matei Bals in urma unei crize si internat la sectia de terapie intensiva. Dupa ce, in 2 ianurie 2010, starea lui era mai buna si reusea cat de cat sa respire singur, astazi sa aflam ca actorul s-a stins din viata.

Medicii l-au dignosticat cu gripa porcina. Pe parcursul sederii acestuia in spital a suferit si alte complicatii, repectiv boala "plamanului alb"(nu i se vad plamanii la radiografie), boala care i-a afectat plamanii in proportie de 85%.

Carcotasul povesteste pe site-ul Cronicii ca ii place “tot ce inseamna arta spectacolului”, fie ca este vorba de teatru, film, circ, opera sau sincretism. In plus, ii place natura, iar atunci cand are putin timp liber merge la munte, la mare sau la pescuit. Se descrie pe sine ca fiind “un monstru cu sensibilitate de copil, cateodata nervos”, caruia ii plac “lucrurile clare”.

Sa razi bine acolo sus!