Am o problema...Sunt trista si-mi vine sa ma bat singura :D. Eu de obicei nu sunt trista, sunt rare datile in care se intampla, dar cand se intampla se intampla si atat.
De ce sunt trista? E o stare generala asa...nu sunt niste motive clar evidentiate...sunt un amalgam de motive...cert este ca simt ca nu-mi e locul aici, in punctul in care sunt acum(financiar, personal, social, moral etc). Traiesc cu multe intrebari de genul "Cum ar fi fost daca..?", "Ce as fi facut daca...?", "Care ar fi fost viata mea daca...?", "Unde as fi fost acum daca...?"...si nu reusesc sa-mi raspund pentru nu am ajuns sa concretizez momentele respective, datorita unor alegeri facute in timp. Alegeri facute pe baza motto-ului "decat sa regret ca nu am facut un lucru, mai bine il fac si gata". Doar ca acest motto m-a facut sa regret alte lucruri nefacute. Iar rezultatul acelor alegeri nu s-a dovedit a fi asa cum mi-am inchipuit eu ca va fi, ci altfel...si nu intr-un sens foarte bun. Dar asta am ales, suport consecintele...si caut sa rezolv situatia, pacat ca uneori am impresia ca se deterioreaza pe zi ce trece si parca nu mai gasesc resurse sa merg mai departe...dar merg "teleap, teleap..".
Poate e si vremea de vina, cine stie, iarna fara zapada, frig, vant, ploaie in loc de nea, cer cenusiu, nici o raza de soare...Astept cu nerabdare vara, vara ma simt in largul meu, sunt fericita, e cald si soare aproape tot timpul, si ploile de vara sunt exact acel lucru care te face sa te trezesti din toropeala zilnica si sa mergi mai departe, te revigoreaza. Ahhh si marea, marea albastra, valuri, nisip, plaja pustie, soare un Bacardi Breezer cu pepene rosu...tot ce-ti poti dori intr-o zi de vara.
Intotdeauna mi-am dorit sa am o casuta mica, pe malul marii, dimineata sa ma trezesc, sa ies pe terasa si sa respir aerul de mare, seara sa admir apusul soarelui in mare, savurand un pahar de vin rosu si contempland valurile marii, auzindu-le ritmul cadentat, lasandu-ma in voia gandurilor. Si noapte stelele si luna sa-mi lumineze visele.
Ah...si daca tot am o casuta voi avea si un Saint Bernard. Am decis! Sunt niste caini atat de iubitori si de frumosi! Impunatori prin statura, sensibili prin caracterul lor! Ii ador! De fapt nu voi avea doar unul, voi avea 3! Am zis!
Iata ca la aceste ganduri m-am mai inveselit putin si totusi...tristetea revine in continuare, apasatoare si mohorata ca o zi de toamna ploioasa.
