Cartea mea preferata

Sa facem un fel de joc. Eu va spun cartea mea preferata si voi imi spuneti care este a voastra.

        Ei bine, cartea mea preferata este "Panza de paianjen", roman cu care a debutat Cella Serghi. Sa va povestesc putin despre autoare. Cella Serghi este nascuta in data de 22 octombrie 1907 la Constanta si a fost una distre cele mai importante prozatoare romana de origine evreiasca din perioada interbelica. A scris "Pânza de păianjen", "Cad zidurile" redenumit "Cartea Mironei" si apoi "Mirona", "Cântecul uzinei", "Cantemiriştii", "Fetele lui Barota" redenumit apoi "Iubiri paralele", "Pe firul de păianjen al memoriei", "Această dulce povară, tinereţea", "Gentiane".

        Povestea mea in legatura cu aceasta carte a inceput undeva dupa ce vara si-a luat ramas bun de la noi. Diana Slavu, personajul principal al romanului iubea marea, ca si mine. Pentru a pastra marea in suflet pentru mai mult timp m-am decis sa citesc aceasta carte unde Cella a descris superb Balcicul şi perioada când ne-a aparţinut.

       Sa o cunoastem pe Diana Slavu. Diana face parte dintr-o familie saraca ce se chinuie sa traisca de pe o zi pe alta sub povara greutatilor financiare. Diana nu este neaparat o fata frumoasa dar are farmecul sau aparte, un par lung, ondulat si auriu. Lasandu-te purtata de poveste o cunosti pe Diana, afli despre dragostea ce i-o poarta lui Petre Barbu pe fundalul unei Mangalii cu iz de vechi, apoi faci cunostinta cu Ilinca care ne prezinta povestea Dianei prin ochii ei si prin caietele Dianei. O vezi pe Diana traindu-si iubirile cu deznadejde si demnitate, luptandu-se sa evadeze din panza de paianjen a unei existente cenusii, marcate de apasarea saraciei si a inconsecventei celor din jur. E o poveste zguduitoare, care te acapareaza de la primele pagini si te poarta pe rand prin locuinte mizere sau pe la petreceri cochete, nu te lasa sa realizezi cand pleci din Bucuresti si te regasesti pe digul Mangaliei sau te poarta in pasi de poveste spre Balcic, un orasel inconjurat de feeric, vraja, mister, iubire, dezolare....

        "Din zori şi până în prânz, şi după amiaza alte câteva ore, nu făceam decât să stau întinsă pe nisip, sub un soare dogoritor, ca un cristal încin.......cei care se înapoiau de la mare, şi, mai ales, de la Mangalia, se recunoşteau de departe şi trăiau încă multe zile, ca un ecou prelungit, vacanţa. De data aceasta călătoream spre Balcic, şi acest nume avea pentru mine ceva din farmecul cuvintelor pe care, în copilărie, le repetam fără a le întelege sensul şi, poate, pe cel al asemănării cu Balbec, despre care vorbeşte Proust, totuşi, în închipuire, se iveau mereu digul Mangaliei şi Petre Barbu, în toate imaginile pe care le păstram secrete-n sufletul meu. Abia când m-am pomenit între dealuri cretoase, într-o lurnină orbitoare, de parcă oglinzi ascunse adunau soarele şi-1 răspândeau apoi cu forţe gigantice, iar în depărtare, o mare albastră, ca o revărsare a cerului pe o parte din uscat, abia atunci m-am trezit."

        Povestea te captiveaza inca de la primele pagini. Toata cartea e un amalgam de sentimente care te marcheaza cu fiecare pagina pe care o citesti si cu fiecare pas pe care-l faci te adancesti in poveste si incepi sa traiesti la cote maxime sentimentele Dianei. Zbuciumul Dianei te face sa-i fii alturi, sa o sustii, sa traiesti la cote maxime viata alturi de ea.

Va recomand cu caldura cartile Cellei Serghi, care la randul meu le-am citit la recomandarile mamei(si ea nascuta tot la Constanta).